„Am și eu vreo 30 de ani de fotbal la nivel înalt, dar o atmosferă ca astăzi, la reunirea echipei, nu am trăit. Ne obligă mult acest lucru”, avea să spună antrenorul Mircea Rednic după primul antrenament al „lupilor galbeni”, de luni seară.
„Varianta îmbunătățită de la Cluj” a echipei ploieștene, s-a prezentat pe arena „Ilie Oană” în uralele suporterilor, care au aprins fumigene, apoi au aplaudat fiecare reușită de la „miuța” care a încheiat prima ședință de pregătire. Una, în efectiv redus, mai mulți fotbaliști fiind învoiți, lucru care l-a cam nemulțumit pe „Puriu”. „Așa e la noi, tot timpul mai e câte un întârziat…”.
La primul apel al antrenorului Mircea Rednic, ajutat de „secunzii” Mihai Teja și Florin Tene, și de preparatorul fizic Giovanni Melchiore, au fost prezenți 19 jucători, dintre care, doi, Buhuși și Dorinel Popa au acuzat mici probleme medicale.
Programul viitor al „galben-albaștrilor” include, astăzi, vizita medicală, iar de joi, echipa va intra în cantonament, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, stagiul centralizat urmând să se întindă până pe 26 iunie, Mircea Rednic dorindu-și ca, în această perioadă, echipa sa să suțină cel puțin un meci de verificare. Apoi, se pleacă în Austria, într-un turneu cu 5-6 partide amicale, iar pe 15 iulie, pe arena „Ilie Oană” se dorește un meci de prezentare, fiind, în acest sens, trattative avansate cu italienii de la Chievo Verona.
Bikana – nemotivat, „Prințul – „motivat” Conducerea Petrolului a rămas surprinsă de absența fundașului central Vincent Bikana, care nu s-a prezentat la antrenamente, fapt care-i va atrage o amendă „frumușică”. În schimb, „piesele grele” de la Cluj, Adrian Cristea, Galamaz sau Laurențiu Marinescu au părut foarte concentrați la ceea ce se dorește de la ei, Rednic dezvăluind și discuția pe care a avut-o cu Adrian Cristea. „I-am explicat că este păcat, pentru el, să nu câștige bani frumoși, mai ales că are și cheltuieli mari” – a glumit Rednic. „L-am dat exemplu pe Scarlatache, care a ajuns să fie omul decisiv la Dinamo, în finala Cupei, apoi să câștige peste hotare, dublu cât el” – a spus Rednic. Lotul Petrolului
Mircea Bornescu, Vasili Hamutovski, Valincius Povilas, Iulius Oprea – portari
Sebastian Achim, George Galamaz, Lukasz Szukala, Constantin Grecu, Dorinel Popa, Guilherme Haubert Sitya – fundași
Ovidiu Hoban, Laurențiu Marinescu, Adrian Cristea, Marian Cristescu, Ionuț Neag, Alexandru Buhuși, Soni Mustivar – mijlocași
Daniel Oprița, Mihai Roman – atacanți
Învoiți: Vlad Morar (1 zi), Hamza Younes (sosește astăzi), Damien Boudjemaa (vine vineri), Nwakaeme Tony (sâmbătă) și Gicu Grozav (învoit o săptămână) Absent nemotivat: Bikana
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER